PROIS-NV în sprijinul dezvoltării capitalului uman din Regiunea de Nord-Vest
2014-12-11În perioada 19.11.2014 – 11.12.2014 au avut loc în regiunea de Nord-Vest cinci sesiuni de informare PROIS-NV privind Programul Operațional Capital Uman. Peste 100 de participanți au asistat la Satu Mare, Oradea, Bistrița, Zalău și Baia Mare la prezentările despre POCU 2014-2020 și Rolul organizațiilor active în domeniul ocupării, incluziunii sociale și a educației în abordarea nevoilor și provocărilor referitoare la dezvoltarea resurselor umane din regiunea de Nord-Vest.
La evenimentul ocazionat de lansarea fililalei PROIS-NV (19.11.2014) au participat și invitați speciali din Ungaria interesați în stabilirea de parteneriate în vederea implementării unor proiecte finanțate prin Programul de Cooperare Transfrontalieră, Programul INTERREG sau Fondul Social European.
Evenimentele PROIS-NV au urmărit sprijinirea inițiativelor și parteneriatelor locale și județene care au ca obiectiv accesarea fondurilor europene dedicate dezvoltării resurselor umane și incluziunii sociale a grupurilor defavorizate.
Cursurile PROIS-NV
PROIS-NV reprezentat în COMITETUL DE COORDONARE A MANAGEMENTULUI ACORDULUI DE PARTENERIAT 2014-2020
COMITETUL REGIONAL NORD-VEST PENTRU PROBLEMELE ROMILOR